Un proiect sustinut de:
Realitatea TV - B1 TV - Evenimentul Zilei - Adevarul

De la COADA EUROPEI la „hemoragie” de donatori. ZIUA în care am ieșit PE PLUS la sânge

Într-o singură zi, la Institutul de Hematologie s-au făcut stocuri de sânge pe o săptămână de la românii care au răspuns apelului public de a-i ajuta pe conaționalii răniți în Muntenegru. Tineretul care a ieșit în număr mare la donat i-a surprins, plăcut, și pe doctori, care îi așteapă nu doar la ocazii speciale. În ziua de doliu național, foarte puțini s-au mai gândit la bonurile de masă la care au dreptul, prin lege, pentru că salvează vieți.

În ţara cu un număr de donatori de trei ori mai mic decât media europeană, imaginile cu vecinii din Muntenegru care s-au mobilizat exemplar pentru români au ajuns şi la inima conaţionalilor. Aproape 500 de bucureşteni „în putere” au dat, ieri, 200 de litri de sânge, de două ori mai mult decât într-o zi normală. În termeni de comparaţie, cam cât patru „plinuri” de maşină. Pentru că nu a fost caniculă, a fost program prelungit de donare și s-a recoltat chiar peste capacitatea maximă a centrului. S-au prezentat „la înţepat” și „mascaţii” de la Brigada Specială a Jandarmeriei, în formație și în uniformă.

Mamă și fiică, la donat sânge

Miercuri, încă de la primele ore ale dimineţii, micuţa stradă Constantin Caracaş din apropiere de Piaţa Victoriei este ocupată de carele televiziunilor. În curtea Institutului de Hematologie e un flux cum rar le este dat să vadă locuitorilor din liniștitul cartier. Mulți oameni au aflat adresa centrului de la televizor și calcă pentru prima dată prin zonă.

Aurelia Dobre, 36 de ani, şi-a luat o zi liberă de la muncă pentru a contribui la salvarea celor 28 de răniţi aduși acasă din Muntenegru. Atât de impresionată a fost de tragedia lor că a venit cu autobuzul chiar din cartierul Colentina, aflat în capătul celălalt al oraşului. Deşi nu are încă vârsta pentru a fi donatoare, şi-a luat cu ea şi fiica de 15 ani pentru a-i insufla spiritul de solidaritate de mică. „Voiam să vin de ieri, dar nu am avut liber la muncă. Am fost mișcată de tot ce s-a întâmplat în Muntenegru şi m-am pus şi eu în pielea familiilor lor. Avem şi noi copii şi, Doamne fereşte, să fim în locul lor”, mărturiseşte donatoarea novice.

Fără falsă modestie, bonurile de masă în valoare de 90 de lei şi reducerea la abonamentul lunar pentru transport în comun, beneficii pe care orice donator le primeşte conform legii, nu o interesează.

„Respect pentru muntenegreni. Dacă era după românași…”

Înainte să devină donatori, bucureştenii trec mai întâi pe la recepţie, unde sunt înregistraţi şi completează un formular cu antecedentele medicale şi doctoriile pe care le iau. Doar câţiva cu constituţie mai pirpirie sau care puseseră alcool pe gură în ultimele trei zile pleacă mai dezamăgiţi, pentru că nu sunt lăsaţi să doneze. La etaj, unde sunt și cabinetele de recoltare, e forfotă mare. Asistentele ies continuu cu tăvițe pline de eprubete și pungi de sânge.

Pe holul de așteptare se vede că apelul autorităţilor a ajuns şi la populaţia fără „carnet” de donator. Patricia Stan, o tânără de 27 de ani, se află pentru a doua oară la centrul de transfuzii. Dacă prima dată a donat pentru o rudă, acum o face pentru străini. „Da, am venit pentru evenimentul din Muntenegru. M-a emoționat”, intuieşte întrebarea. „Mi se pare anormal că trebuie să se întâmple astfel de evenimente ca să ne mobilizăm şi noi. Clar voi mai veni”, promite Patricia.

Şi Ana-Maria Mazilu, 29 de ani, donează pentru prima oară sânge, din același motiv. „Gestul muntenegrenilor este de toată lauda, dacă era după românaşii noştri… Dar de-asta sunt aici, să arăt şi eu că se poate”, spune tânăra, care își luase și soțul cu ea. „Din păcate, nu a putut să doneze, că a băut ieri o bere”.

Jandarmi la „intervenție”

Domnul Marin îşi aşteaptă soţia să iasă de la recoltare. Ar fi donat şi el dacă nu ar fi suferit, în ziua precedentă, o intervenţie la dinţi. Lucrează în Germania şi spune că gestul românilor de a veni în număr atât de mare la donare arată că „am intrat şi noi în lumea civilizată”. „Am văzut la televizor un interviu cu un muntenegrean care spunea că nu trebuie să îi mulţumim că a donat sânge, pentru că asta este datoria lui. Declarația asta m-a dat pe spate”, se entuziasmează. Dacă s-a exagerat sau nu, nu poate să se pronunţe, dar l-au deranjat unele declaraţii ale politicienilor.

Cum văd blițul aparatului de fotografiat, câțiva jandarmi, printre care și o femeie, lasă capul în jos, arătând spre purtătorul de cuvânt. „Am venit la acțiunea umanitară pentru Muntenegru, deși noi donăm și cu alte ocazii. Suntem și la inundații, la toate nenorocirile”, spune căpitanul Dragoș Crăciun, responsabilul cu comunicarea din Brigada Specială de Intervenție a Jandarmeriei. Fiecare dintre ei a lăsat câte o pungă de 420 de ml de sânge, plus o eprubetă. În total, cam jumătate de litru.

„Nu știam de accident, atunci e bine că am venit”

Deși accidentul din Muntenegru era pe buzele multora, au existat și donatori, puțini ce-i drept, care nici nu auziseră de el. Anișoara Moldovan, 23 de ani, venise, de fapt, să doneze sânge ca să vadă cum mai stă cu sănătatea. „Să văd și eu ce RH am, ce grupă de sânge, ce boli”. Rămâne surprinsă când află motivul pentru care este astăzi atâta aglomerație la centru. În final, se bucură că poate da și ea o mână de ajutor, chiar dacă nu a fost cu intenție.

Nici domnul Florin Marincovici nu a venit să doneze special pentru acest eveniment. „Credeți că de-aia vine toate lumea aici? Eu vin de cinci ori pe an să donez, asta este limita maximă pentru bărbați”. Beneficiile materiale contează, mai ales pentru un șomer. „Ziua liberă de la muncă nu-mi trebuie”, face haz de necaz.

Ca donatorii după ploaie

Din cele 500 de persoane care s-au prezentat, ieri, la centru, doar 34 nu au fost declarate apte pentru donare. Restul au întrecut toate aşteptările medicilor, care nu au avut timp nici să respire. „Dacă într-o zi obişnuită avem cam 200-250 de donatori, miercuri, am avut de două ori mai mulţi. Am recoltat chiar peste capacitatea maximă. Şi vremea a ţinut cu noi, a fost mai înnorat şi am avut program până la 14.30. Când este caniculă, programul de donare este până în 12.00, întrucât căldura se poate răsfrânge asupra stării donatorilor şi trebuie să îi protejăm şi pe ei”, ne-a declarat directorul Institutului de Hematologie, medicul Mihaela Hoinărescu.

Doar 1,7% din populaţia României donează sânge într-un an, o proporţie de peste trei ori mai mică decât media europeană, care este de 6%. Țara noastră se află pe penultimul loc în Europa la numărul de donatori, înaintea Albaniei.

Ce condiții trebuie să îndeplinească un donator:

  • să aibă peste 18 ani, dar nu mai mult de 62 de ani
  • greutatea nu trebuie să fie sub 50 de kg să nu aibă boli de piele, diabet, hepatită, sifilis, ulcer sau TBC
  • nu se donează sânge de către persoanele care au făcut tratamente stomatologice în ultimele şase luni sau care au suferit o intervenţie chirurgicală
  • nu se permite donarea de sânge persoanelor care fac sex neprotejat
  • hipertensivii cu valori ale tensiunii arteriale de până în 200 mm/Hg pot dona sânge între donări ar trebuie să treacă minimum 60 de zile. Acest interval de timp este necesar pentru ca sângele să-şi refacă compoziţia
  • nu se bea alcool cu cel 48 de ore înainte de donare
  • nu se consumă grăsimi în ziua anterioară donării, deoarece ele pot influenţa rezultatele testelor
  • este obligatoriu ca înainte de recoltare, donatorii să fie bine hrăniți

Sursa: EVZ